Conferinţa “Managementul riscului clinic” – 20 martie 2019
În cadrul programului profesional ştiinţific „Managementul calităţii în sănătate”, Fundaţia Amfiteatru organizează și are onoarea să vă invite la conferința “Managementul riscului clinic” care se va desfășura în data de 20 martie 2019 în București, la hotel Marshal Garden, Calea Dorobanților nr. 50 B, sector 1.
Evenimentul este organizat în parteneriat instituțional cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.
Partener de program: Asociația pentru Managementul Calității în Sănătate
Invităm profesioniștii din sistemul medical – reprezentanți ai organismelor profesionale, manageri de spitale, directori medicali, medici de toate specialităţile,directori de îngrijiri, asistenți medicali, reprezentanți ai structurilor de management al calității din unitățile sanitare, evaluatori de servicii de sănătate – la un eveniment al cărui scop este evidențierea importanței managementului riscurilor ca parte a procesului continuu de îmbunătățire a calității serviciilor medicale.
Pentru că ne dorim un eveniment constructiv, cu posibilitate reală de interacțiune și schimb de experiență între participanți, lucrările se vor desfășura pe patru ateliere – toate patru în sala de conferințe Panoramic, etaj 5, în intervalul orar 9.30-17.00 (cu pauze de cafea și pauză de prânz).
Atelier 1 – Identificarea, evaluarea și prioritizarea riscurilor clinice
Atelier 2 – Elaborarea registrului riscurilor clinice
Atelier 3 – Evaluarea retrospectivă a infecțiilor asociate asistenței medicale
Atelier 4 – Identificarea și raportarea fără caracter acuzator a evenimentelor asociate asistenței medicale
Repartizarea pe ateliere se va face în ziua conferinței, cu respectarea opțiunii dvs.
•Participarea evaluatorilor de servicii de sănătate va fi creditată cu PFC de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate .
Vă rugăm să vă anunțați intenția de participare prin completarea și transmiterea formularului de înscriere pe adresa de e-mail: lia.ciobica@fundatia-amfiteatru.ro sau prin fax, la nr. 021/3125103, până la data de 10 martie 2019.
–descarcă Oferta de servicii
–descarcă Formularul de înscriere